Limba engleză – limba pe care doresc să o învăț

Pentru cei ce doresc să învețe limba engleză, am pegătit aici o mică expunere motivațională și de conștientizare a câtorva aspecte.

Pentru a învăța o limbă străină, este nevoie de ÎNDRUMARE și EXERCIȚIU.

Îndrumarea, se desfășoară în modul clasic profesor-cursant, cu accent pe notiunile mai grele.

O parte a exercițiului se face, de asemenea, sub îndrumarea și cu ajutorul profesorului. Astfel corectarea greșelilor se poate face imediat, se pune accentul pe gândirea în limba engleză (topica diferită, cuvinte care au sensuri diferite în contexte diferite, diferențele dintre gramatica română și cea engleză, etc).

O altă parte a exercițului revine cursantului, acasă. Această parte este cea mai importantă pentru că acum se va face fixarea noțiunilor, prin repetare.

Mulți dintre dumneavoastră ați învățat limba engleză în școală. Apoi, adulți fiind, ați cumpărat CD-uri, le-ați ascultat de nenumărate ori, azi 10 minute, și peste patru zile alte 20 (pentru că metoda CD-urilor v-a garantat că e suficient).

CU TOATE ACESTEA știți doar câteva cuvinte, “înțelegeți în mare”, “dar nu puteți vorbi”, cuvintele disparate nu vor nicicum să se lege în propoziții.

Acest lucru se întâmplă deoarece ați învățat regulile gramaticii mecanic, fără să le înțelegeți logica. Cuvintele de asemenea. Și în conecință le-ați uitat.

Eu vă propun o învățare logică a limbii engleze, în principal cu ajutorul cărții “Limba Engleză fără profesor” de Dan Duțescu (care permite un studiu individual eficient – “pentru acasă”), dar suplimentată cu multe exerciții și texte din domenii alese de dumneavoastră.

Dacă ați avut răbdare să citiți această mică expunere a mea, veți avea răbdare să învățați o limbă străină, astfel încât să nu o mai uitați.

Vă aștept cu drag la cursurile mele.

Învățător, Educatoare, Institutor Limba Engleză
Ema Cornoiu

Advertisements
%d bloggers like this: